-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:09
No menu items!

Interlopul Nuțu Cămătaru, în arest la domiciliu

spot_img

Curtea de Apel București a decis ca interlopul Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, să fie judecat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat alături de fratele său, Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de săvârșirea mai multor infracțiuni cu violență.

Garda de Mediu îi va confisca animalele lui Nuțu Cămătaru

Instanța i-a admis lui Nuțu Cămătaru o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, iar interlopul va fi pus de îndată în libertate, chiar dacă decizia nu este definitivă și poate fi contestată de procurori.

Nuțu Cămătaru are mai multe interdicții impuse de magistrați: să nu părăsească fără permisiunea organului judiciar imobilul unde locuiește; să nu comunice, pe nicio cale, cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu ceilalți inculpați și cu martorii sau experții din prezenta cauză.

De asemenea, Curtea de Apel București a admis o cerere a lui Adrian-Lucian Preda, fratele interlopului Eugen Preda, de a părăsi domiciliul său din România, în perioada 31 mai—16 iunie, pentru a se deplasa în Marea Britanie în vederea susținerii unui stagiu de pregătire profesională.

În iunie 2012, Nuțu Cămătaru a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce a executat șase ani de închisoare într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism. El a fost arestat însă în februarie 2013, alături de fratele său și membri ai clanurilor „Sportivii” și „Cămătarii”, implicați într-un alt dosar. În luna iulie 2013, frații Cămătaru și unul dintre liderii clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Roșca, zis „Roșca”, au fost trimiși în judecată, alături de alți 51 de interlopi, pentru săvârșirea de infracțiuni de violență, în urma unei acțiuni de amploare a procurorilor DIICOT.

S.M.