10.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 16:39
No menu items!

Interlopul Creștin a fugit de procurorii DIICOT printr-un tunel de sub casă

spot_img

Unul dintre capii rețelei anchetate de procurorii DIICOT pentru fraude bancare de zeci de milioane de euro, omul de afaceri sătmărean Vasile Creștin a reușit să dispară spectaculos de sub lupa anchetatorilor.

Curtea de Apel București a discutat sâmbătă, 15 decembrie, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pentru Creștin, la solicitarea procurorilor DIICOT.

Surse judiciare au explicat pentru Sursa Zilei de ce a fost nevoie ca procurorii să ceară arestarea acestuia în lipsă.

„Vasile Creștin a fost monitorizat non stop. Echipele de filaj au raportat că el a intrat în locuința proprie cu o seară înainte ca procurorii să demareze perchezițiile. Informația a fost confirmată și de șoferul lui care, audiat fiind, ne-a spus că l-a adus acasă. În ciuda acestui fapt el a fost de negăsit când s-au dus peste el. O explicație ar putea fi existența unor tuneluri pe sub locuința acestuia, loc pe unde acesta putea să se retragă”, au explicat surse judiciare pentru Sursa Zilei.

De asemenea, potrivit acelorași surse judiciare, datorită conexiunilor pe care Vasile Creștin le are în serviciile secrete, procurorii suspectează și ceva scurgeri de informații din această zonă.

„Nu este nimic neobișnuit în zonă. Tunelurile pe sub case în zona Maramureș – Satu Mare cred că reprezintă un specific al zonei. Sunt tuneluri pietonale de maxim un kilometru care îi poate scoate la un vecin sau altul”, au mai declarat sursele pentru Sursa Zilei.

Curtea de Apel București anunță, duminică, dacă emite mandate de arestare, la solicitarea DIICOT, pentru restul de 13 persoane din cele 20 propuse pentru încarcerare. Printre cei care așteaptă verdictul se regăsesc chiar cele mai importante piese ale dosarului: oamenii de afaceri Marius Locic, Vasile Creștin, Ioan Creștin, notarii Liuba Alexandrescu și Dana Pop, directorii din BRD Adrian Martiș și Adrian Nanu.

Cristi Ciupercă