-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:32
No menu items!

Interceptările serviciilor secrete, din nou PROBE în dosarele penale. Parlamentul a votat

spot_img

Modificările la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală, care oferă din nou valoare de probă în dosarele penale interceptărilor făcute de serviciile secrete și elimină orice prag valoric pentru abuzul în serviciu, redefinit, au fost votate, marți în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională. Noua lege va merge la promulgare în cazul în care nu va exista o sesizare la Curtea Constituțională.

Modificările la Codul Penal au trecut de Camera Deputaților cu 191 voturi pentru, 55 împotrivă și 12 abțineri.

Modificările la Codul de Procedură Penală, care permit ca  interceptările realizate de serviciile secrete să fie utilizate ca probe în procesele penale, au trecut cu 168 de voturi pentru, 75 împotrivă și 20 de abțineri.

Proiectele de Cod Penal și de Procedură Penală au fost votate, miercuri, în Plenul Camerei Deputaților fără dezbateri pe articole.

D.Constantin