-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:29
No menu items!

Intensitatea atacurilor în Harkov și Donbas a crescut considerabil. Zelenzki: Armata rusă, cea mai barbară şi inumană

spot_img

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri noapte, că intensitatea atacurilor în Harkov, regiunea Donbas şi în Dnipropetrovsk a crescut considerabil. El a precizat că armata rusă se va înscrie pentru totdeauna în istoria lumii drept „cea mai barbară şi inumană„, iar dacă Ucraina ar fi avut acces la armamentul necesar războiul s-ar fi încheiat deja.

„În acest război, armata rusă se va înscrie pentru totdeauna în istoria lumii drept cea mai barbară şi inumană armată. Uciderea intenţionată a civililor, distrugerea cartierelor rezidenţiale, a infrastructurii civile, folosirea tuturor tipurilor de arme, inclusiv a celor interzise de convenţiile internaţionale, este semnătura armatei ruse. Şi aceasta este ticăloşia care va marca statul rus ca o sursă a răului absolut timp de generaţii”, a precizat preşedintele ucrainean într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Noi ne opunem armateii coniderate a doua sau a treia cea mai puternică din lume”, a spus preşedintele ucrainean, adăugând că ruşii au concentrat împotriva Ucrainei toate capacităţile de luptă.

Zelenski a menționat că, dacă ucrainenii ar fi avut acces la toate armele de care aveau nevoie, pe care partenerii lor le deţin şi care sunt comparabile cu cele utilizate de armata Federaţiei Ruse, ar fi pus deja capăt acestui război.

„Este nedrept că Ucraina este forţată în continuare să ceară ceea ce partenerii au deja depozitat de ani de zile. Dacă au armele de care Ucraina are nevoie, dacă au muniţia de care avem nevoie aici şi acum este datoria lor morală înainte de toate să ne ajute să apărăm libertatea”, a declarat Zelenski, exprimându-şi speranţa ca partenerii să înţeleagă că fiecare zi contează şi că orice amânare în a ajuta Ucraina oferă ocupanţilor oportunitatea de a ucide şi mai mulţi ucraineni.

                                                                                                                    Adina Silav