6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:56
No menu items!

Întâlnire între ministrul de interne Radu Stroe şi omologul său francez Manuel Valls pe tema romilor

spot_img

Radu Stroe 1

Ministrul român de interne Radu Stroe s-a întâlnit luni seara, la Luxemburg, cu omologul său francez Manuel Valls. Cei doi au discutat în special despre „problema taberelor ilegale ale populaţiei rome”.

Valls a sosit încă de luni la Luxemburg, unde marţi va avea loc o reuniune a miniştrilor europeni de interne pe tema naufragiului din Lampedusa, soldat, potrivit unui bilanţ provizoriu, cu cel puţin 232 de morţi. „Manuel Valls s-a întâlnit cu omologul său român, pentru a discuta probleme de interes comun”, bilaterale, şi „în special, problema taberelor ilegale ale populaţiei rome”, a declarat pentru AFP o sursă din anturajul ministrului francez de interne.

Valls a declarat, în septembrie, că o majoritate a romilor nu dorește să se integreze în Franța, aceste afirmaţii provocând critici inclusiv din partea unor politicieni de stânga. De asemenea, el a afirmat că romii care se află în Franţa au „vocaţia de a se întoarce în România sau Bulgaria”. Franţa a apreciat că, în prezent, condiţiile de aderare a celor două state la spaţiul Schengen nu sunt întrunite.

R.D.