Liderul separatiștilor proruși insinuează că insurgenții rusofoni consideră observatorii OSCE spioni ai Ucrainei
Autoproclamatul primar din Slaviansk, Viaceslav Ponomariov, a recunoscut joi că cei patru observatori ai OSCE dispăruți marți în estul Ucrainei sunt în prezent în mâinile insurgenților rusofoni, relatează agenția Interfax, citată de EFE.
El a promis însă că cei patru observatori, proveniți din Estonia, Turcia, Elveția și Danemarca, ar putea fi eliberați în orele următoare.
„Nimeni nu i-a arestat. I-am reţinut. Vrem să ne lămurim cine sunt, unde merg şi de ce şi îi vom elibera”, a declarat pentru agenţia Interfax Viaceslav Ponomarev, „primarul” din Slaviansk, bastion prorus din estul Ucrainei.
„Știm unde se află grupul de patru persoane care a dispărut la sud de Donețk și toți sunt bine. Le-am spus să nu se deplaseze nicăieri pentru o vreme, dar patru dintre ei nu au luat sfatul în seamă și în consecință au fost reținuți”, a declarat liderul separatiștilor proruși.
Ponomariov a insinuat că insurgenții rusofoni consideră observatorii OSCE drept spioni ai Ucrainei, însă autoproclamatul premier al așa-zisei Republici Populare Donețk, Alexandr Borodai, a negat implicarea rebelilor în dispariția observatorilor.
Ministerul ucrainean de externe a anunțat miercuri că observatorii OSCE sunt „reținuți de unul din grupurile proruse” și forțele de securitate ale Kievului încearcă să-i elibereze.
Misiunea specială a OSCE desfășurată în Ucraina numără în prezent 280 de observatori, dintre care 200 sunt observatori civili proveniți din 41 de state membre ale organizației.
C.A.