După tragedia de la clubul Colectiv, în toată țara a fost pornită o campanie de verificări de localuri și instituții pentru a vedea dacă respectă normele de evacuare în caz de incendiu și alte reglementări legale care țin de siguranța cetățenilor. În colimatorul celor de la ISU au intrat și instituțiile de învățământ, dar și spitalele sau diferite sedii ale administrațiilor locale.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spunea că încă 4.000 de şcoli şi-au amintit că au, de fapt, autorizaţie de la ISU și că sunt pregătite în caz de incendiu. Asta înseamnă aproximativ 7.000 de şcoli din 19.000, adică în jur de 36% din unităţile de învăţământ preuniversitare din România.
Însă în loc de autorizaţii, inspectoratele de Urgenţă au semnat protocoale cu inspectoratele şcolare şi derulează activităţi de instruire, în special în şcolile gimnaziale dar și în grădinițe.
În general, în şcoli se fac mai mult exerciţii în caz de cutremur, amintirea tragediei din 1977 fiind adânc înrădăcinată în memoria colectivă. Iar atunci când se fac nu sunt luate în serios, fiind luate în derâdere de cele mai multe ori.
În cadrul acestor simulări, copiii învaţă regulile de bază pentru protecţie în caz de incendiu – păstrarea calmului şi folosirea unei batiste umede la nas – şi care este planul de evacuare. Ei le privesc ca o pauză mai lungă luată în timpul orelor și nu iau în serios explicațiile și sfaturilor profesorilor sau ale celor de la pompieri.
Jurnaliștii adevarul.ro au discutat cu un psiholog care este de părere că o parte din comportamentul copiilor dar și al profesorilor nu a fost conform situației, ei tratând situaţia de urgenţă cu haz, amuzându-se de pititul repede sub bancă, de încetineala cu care au ieşit din clase, de lucrurile uitate şi desigur, de plimbările prin maşinile speciale, ambulanţe şi acordarea primului ajutor.
Un exerciţiu fără utilitate rămâne doar un exerciţiu, care ar trebui să pregătească personalul şi elevii pentru situaţia de risc reală. Dacă este tratat cu lejeritate şi umor, cu bună dispoziţie, cu glumă ceva care este în realitate extrem de grav, riscăm ca în situaţiile de pericol să ne comportăm cu totul diferit şi să iasă prost. Când e foc în şcoală, nu e loc de distracție, şi dacă oamenii nu dobândesc nişte abilităţi de a face faţă stresului şi dacă nu deprind cu precizie procedurile şi etapele diminuării riscurilor, totul e în zadar.
Pentru a obține autorizațiile, sediile intituțiilor ar trebui să plătească între 10 și 15.000 de euro, iar durata de realizare poate fi între 6 și 12 luni, în funcție de complexitatea fiecărei clădiri, fiecărui amplasament. Reprezentantii ISU le transmit directorilor să ia legătura cât mai rapid cu ordonatorii lor de creditre, în speță primăriile, pentru a cuprinde în viitorul buget fonduri pentru autorizarea unităților.
Astfel, o intituție a statului este nevoită să plătească pentru a i se acorda avizul de funcționare de la ISU, adică banii sunt plimbați între două instituții ale statului, printr-o birocrație care de multe ori se joacă cu viața noastră.