4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:53
No menu items!

INFP: Seismul din Turcia a produs unde seismice care au ajuns şi pe teritoriul ţării noastre, fiind suficient de mari pentru a declanşa cutremure

spot_img

Specialiştii Institutului pentru Fizica Pământului anunță, miercuri, după cutremurele devastatoare din Turcia, că falia nord-anatoliană este mai apropiată de România şi ar putea influenţa mişcarea seismică din Vrancea. ”Cutremurul din Turcia a produs unde seismice care s-au propagat în toate direcţiile şi au ajuns şi pe teritoriul ţării noastre, fiind suficient de mari pentru a declanşa cutremure”, afirmă specialiştii, referindu-se la seismul de 7.8.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cele două cutremure devastatoare din Turcia au avut magnitudinea de 7.8 Mw şi 7.5 Mw. Seismele s-au resimţit în toată zona de sud-est a Turciei, în Siria, dar şi în Liban şi Cipru şi au fost urmate de 145 de replici, trei dintre ele cu magnitudini mai mari de 6,0.

Astfel, cutremurul cu magnitudine 7.8 s-a produs în urma unei falieri de tip alunecare pe direcţie, la adâncime superficială. Ruperea s-a produs fie pe o falie aproape verticală, orientată nord-est – sud-vest, cu deplasare senestră, fie pe o falie orientată sud-est – nord-vest, cu deplasare dextră. Falia Est Anatoliană presupune deplasarea spre vest a Turciei ȋn Marea Egee, în timp ce zona faliei transformante a Mării Moarte presupune deplasarea spre nord a plăcii Arabice în raport cu plăcile Africană şi Eurasiatică, arată specialiştii Institutului, într-o postare pe Facebook.

”Falia nord-anatoliană care se deplasează către sud-est este mai apropiată de România şi ar putea influenţa mişcarea seismică din Vrancea, cu toate că România şi Turcia se afla pe plăci tectonice diferite. Cutremurul din Turcia a produs unde seismice care s-au propagat în toate direcţiile şi au ajuns şi pe teritoriul ţării noastre, fiind suficient de mari pentru a declanşa cutremure”, adaugă reprezentanţii Institutului pentru Fizica Pământului, potrivit news.ro.

Totodată, mecanismul cutremurului cu magnitudine 7.5 este de tip alunecare pe direcţie. Ruperea s-a produs fie pe o falie aproape verticală, orientată est – vest, cu deplasare senestră, fie pe o falie orientată nord – sud, cu deplasare dextră. Localizarea preliminară a cutremurului de magnitudine 7.5 îl plasează în vecinătatea unei triple joncţiuni între plăcile tectonice Anatolia, Arabia şi Africa.

                                                                                                                   Adina Silav