-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:46
No menu items!

Instanțele din trei județe au obligat statul, în toate dosarele de pe rol, să restituie taxa de timbru

spot_img

taxa-auto

Instanțele din Ialomița, Teleorman și Galați au dat câștig de cauză reclamanților – persoane fizice și firme – în toate dosarele de evitare sau recuperare a taxei de timbru aflate pe rol. Este vorba despre 577 de dosare, dintr-un total de aproape 10.200, la nivelul întregii țări, arată datele transmise de Casa de Avocatură Coltuc.

”În ultimele luni a apărut o serie de discuții privind posibilitatea sau imposibilitatea de a evita sau de a recupera timbre de mediu. Majoritatea este destul de reticentă. Realitatea este cu totul alta. Indiferent cum s-ar numi – taxa auto sau timbru de mediu – în toate procesele care s-au câștigat se folosea numai legislație europeană, și nu cea din România”, a transmis casa de avocatură.

Astfel, avocații spun că există șanse mari ca procesele să fie câștigate de reclamanți, atât timp cât legislația internă este confruntată cu regulile europene. Pe județe, rata de admisibilitate a unor astfel de dosare este între 50% în Ilfov și 100% în Ialomița, Teleorman, Constanța și Galați. În București, rata de admisibilitate este de 98%.

Cât privește durata medie a unui proces, aceasta este între 5 luni (în cazul județelor Ialomița și Teleorman) și 1 an și 6 luni în cazul Capitalei. Durate medii mai mici în cazul unor astfel de procese, respectiv de 6 luni, se înregistrează și în Constanța, Tulcea, Brăila și Galați.

Spre deosebire de cele trei județe care au dat câștig de cauză, în totalitate, dosarelor aflate pe rolul lor privind timbrul de mediu, altele nu au dat, până în acest moment, nicio soluție favorabilă reclamanților. Este vorba despre județele Călărați și Ilfov, unde există 33 de dosare pe rol. În București nu există niciun dosar finalizat pe această speță.

Recent, două tribunale din țară, respectiv Teleorman și Giurgiu, au obligat Administrația Finanțelor Publice de care aparțin reclamanții să restituie suma de 4.292 de lei, respectiv 7.787 de lei, reprezentând timbrul de mediu achitat. În final, sumele vor fi plătite de Administrația Fondului pentru Mediu, instituție chemată în garanție în dosare.

De câţiva ani, timbrul de mediu sub diversele sale denumiri de până acum a influenţat puternic decizia de cumpărare a unei maşini ”la mâna a doua”, creând în piaţă fie lungi perioade de aşteptare, fie perioade în care s-au cumpărat neobişnuit de multe maşini second-hand. Pentru cei care vor să cumpere o maşină rulată din import sau una din ţară, înmatriculată înainte de 2007, cuantumul timbrului de mediu contează enorm, fiindcă acesta ajunge să reprezinte o bună parte din valoarea maşinii.

La Euro 5 timbrul de mediu nu este foarte mare, în timp ce la modele de volum cu motor Euro 4 şi cilindre de sub 1.600 cmc valoarea este în general până la 500 euro. Pentru modele foarte populare Euro 3 şi Euro 4 timbrul de mediu este aproximativ 1.000 de euro, sumă descurajant de mare pentru cumpărători.

Schimbarea de la 15 martie 2013 a făcut ca valoarea timbrului de mediu să scadă drastic pentru maşinile Euro 0, Euro 1 şi Euro 2. Acestea au devenit atractive în piaţă, dar o altă consecinţă este că odată cu această modificare sunt aduse în ţară multe maşini vechi ce vor necesita reparaţii mai dese în timpul utilizării. Pentru aceste maşini Euro 0, Euro 1 şi Euro 2 taxa auto era prohibitivă până în această primăvară, adică de aproximativ câteva mii de euro, însă de la 15 martie e chiar şi de şapte-opt ori mai mică, potrivit comercianților de mașini second hand.

Cosmina Croitoru