-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:11
No menu items!

Inspectoratul General de Aviaţie este pregătit pentru intervențiile din această iarnă

spot_img

IGAV e pregatit pentru aceasta iarna

Inspectoratul General de Aviaţie al MAI este pregătit să facă faţă la situaţiile care ar putea apărea în această iarnă, avand in dotare în prezent de nouă elicoptere pentru intervenţiile în situaţiile de urgenţă a declarat joi generalul de brigadă Dorel Grădinaru.

Potrivit sursei citate, unul dintre cele nouă elicoptere este de tip Mi-17, care poate transporta până la 24 de persoane şi sarcini acroşate de 3,5 tone, iar celelalte sunt de tip Eurocopter şi Alouette, cu o capacitate mai mică.

 Inspectoratul mai dispune de încă şase elicoptere, însă patru dintre acestea sunt în reparaţii capitale în Rusia și Cehia şi urmează să revină în ţară eşalonat, începând din decembrie şi până în februarie. Totodată, alte două elicoptere urmează să fie trimise la reparaţii.

 „La fel ca anul trecut, cu tehnica pe care o avem în dotare, vom putea să intervenim. A fost un an bun datorită faptului că ni s-au dat bani pentru a repara patru elicoptere dintr-acestea mari care pot interveni în situaţia în care e nevoie să extragem mai mulţi oameni sau să ducem mai multe alimente sau sarcini acroşate mai grele. Aceste reparaţii erau esenţiale, se adunaseră de mulţi ani şi nu puteam să le trimitem la reparaţii. Până atunci putem face faţă cu aceste elicoptere mai uşoare”, a spus Grădinaru.

Acesta a mai arătat că a fost asigurat şi combustibilul necesar pentru elicoptere. „Conducerea ministerului a înţeles cred că foarte bine ce înseamnă aviaţia şi atunci ni s-au asigurat toate condiţiile. Avem asigurat combustibilul pentru aceste misiuni”, a mai spus şeful Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Totodată, Grădinaru a anunţat că în acest an Inspectoratul va avea propira echipă de salvatori. „Până în acest an acţionam cu salvatori de la IGSU sau cu oameni specializaţi în alpinism în activităţi de genul acesta. Am considerat că e absolut necesar să avem o echipă profesionistă doar de salvatori, care desfăşoară şi activităţi în cadrul Inspectoratului, dar fac şi o pregătire specifică, fac toate pregătirile pe care le vedeţi şi în filmele americane”, a spus şeful Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

 El a mai arătat că echipa este formată în prezent din zece salvatori, necesarul fiind însă de 24 de persoane, câte patru pentru o bază aeriană.

Inspectoratul are baze în Bucureşti, Tulcea, Iaşi, Cluj şi Craiova, urmând să aibă o unitate şi în Banat, cel mai probabil în Timişoara. La baza din Bucureşti sunt disponibile patru elicoptere.

 Conform sursei citate, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI urmează să mai primească patru elicoptere de mică capacitate şi un avion sanitar, avand nevoie în primul rând de un elicopter pentru intervenţii la incendiile care se produc în clădirile înalte din Bucureşti.