2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 10:11
No menu items!

Inspecția Judiciară se autosesizează în cazul judecătoarei lui Vlad Pascu, tânărul drogat care a ucis doi oameni la 2 Mai

spot_img

Judecătoarea din Mangalia, care se ocupă de tragicul accident din vara trecută de la 2 Mai, se află sub observație în urma acuzațiilor părinților victimelor că, în timpul primei audieri, aceasta a cerut cartea de identitate a defunctului,  fără să știe de tragicul deces al acestuia. Părinții îndurerați afirmă că această acțiune a arătat o lipsă de conștientizare și de sensibilitate în ceea ce privește circumstanțele din jurul cazului.

 ”În temeiul dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări, potrivit competenţelor legale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de către un judecător din cadrul Judecătoriei Mangalia. Sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în mass media în cursul zilelor de 22 şi 23 februarie 2024, referitoare la modalitatea în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Mangalia cu termen de judecată la data de 22 februarie 2024, cu referire la obligaţia judecătorului de a studia dosarele anterior şedinţei de judecată, modalitatea de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, precum şi verificarea unor eventuale situaţii de incompatibilitate în care s-ar fi putut afla judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei”, a anunţat CSM.

Știre inițială: Procesul în care este judecat Vlad Pascu, tânărul care, drogat fiind, a omorât doi studenți, în accidentul rutier pe care l-a provocat în stațiunea 2 Mai, a început, joi, cu o amânare de câteva ore. Timp în care instanța a decis, în paralel, ca Pascu să rămână în continuare în arest preventiv. 

Părinţii tinerilor morţi au fost nemulţumiţi nu doar de amânarea dezbaterilor – de la ora 9.00 la ora 12.30 – , dar şi de atitudinea judecătoarei de caz. Ei susţin că aceasta mesteca gumă atunci când a intrat în sala de judecată. ”Copilul meu a murit şi tu te prezinţi aşa la prima înfăţişare? Să îi fie ruşine”, a afirmat tatăl tinerei decedate în tragedie. Părinţii mai consideră că ce s-a întâmplat, joi, la primul termen din procesul de la Judecătoria Mangalia este ”o bătaie de joc”.

 

Amalia-Alessandra