1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:44
No menu items!

Inspecția Judiciară a finalizat raportul privind dosarele lui Bercea Mondial

spot_img

Măsurile vor fi luate luate în urma discutării raportului în plenul CSM

Bercea Mondial_SZ 2

Surse judiciare au declarat pentru Sursa Zilei că inspectorii au găsit nereguli la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cel care avea, de altfel, cele mai multe dosare finalizate cu neînceperea urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

Secţia de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis să sesizeze, luna trecută, Inspecţia Judiciară pentru a verifica 28 de dosare, deschise din 2006 şi până în prezent, în care Sandu Anghle a primit soluţii de neîncepere a urmăririi penale.Verificările au vizat Parchetul Olt, serviciile teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Olt şi Craiova, dar şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Craiova.

Inspecţia judiciară a analizat, de asemenea, dacă au fost respectate normele de procedură a urmăririi penale sau a supravegherii în timpul cercetării penale înregistrate din anul 2006 şi până în prezent, inclusiv din perspectiva respectării termenelor rezonabile. Conform reprezentanților CSM, cele 28 de dosare au fost cauze simple care au vizat certuri, furturi sau plângeri formulate de membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sau de alte clanuri împotriva lui Bercea Mondial. O parte a acestor cauze a fost soluţionată cu rechizitorii, însă în cele mai multe s-a dispus NUP.

 Și la Parchetul Înaltei Curți există o anchetă internă privind instrumentarea dosarelor familiei lui Bercea Mondial, anchetă care nu a fost finalizată însă.

Marilena Nedelcu