7.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 18:36
No menu items!

Insolvența Oltchim a fost admisă de instanță. Tranzacțiile pe Bursă au fost oprite

spot_img
Insolvența Oltchim a fost admisă de instanță. Tranzacțiile pe Bursă au fost oprite
foto: cugetliber.ro

Tribunalul Vâlcea a admis, miercuri, inițierea procedurii de insolvență în cazul combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență a fost depusă de Oltchim în urmă cu o săptămână, împreună cu declarația privind intenția de reorganizare judiciară, pe baza unui plan de reorganizare.

Prima reacție a Bursei de Valori București a fost suspendarea de la tranzacționare a titlurilor Oltchim.

Guvernul a aprobat pe 23 ianuarie 2013, memorandumul cu privire la intrarea în insolvență a SC Oltchim SA. Ministrul Economiei Varujan Vosganian a declarat la acea dată că intrarea în insolvență nu elimină necesitatea acordării unui ajutor de stat pentru repornirea combinatului la o capacitate de producție de minimum 65%. Potrivit sindicatelor, suma minimă necesară este de 45 de milioane de euro, iar o capacitate de producție de 65% ar asigura profitabilitatea.

Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorțiul format din Rominsolv SPRL, companie reprezentată de Gheorghe Piperea, și BDO Business Restructuring RPRL, reprezentată prin Niculaie Bălan.

Instanța a decis miercuri că prima adunare generală a creditorilor va fi pe 15 aprilie, iar afișarea tabloului definitiv al creanțelor va fi pe 24 aprilie.

Principalii acționari ai Oltchim SA sunt statul român, prin Ministerul Economiei, cu 54,80%, compania germană Petro Carbo Chem – PCC SE, cu 18,31%, și fondul de investiții Carlson Ventures, prin Nachbar Services Limited, cu 14,02%.

 

Vlad Bârleanu