-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:07
No menu items!

INS: Numărul naşterilor şi al căsătoriilor, în scădere în luna septembrie

spot_img

casatorie

Natalitatea şi numărul căsătoriilor au fost, în luna septembrie, în scădere faţă de august, însă numărul naşterilor a fost cu 145 mai mare faţă de aceeaşi lună a anului precedent, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în luna septembrie s-au născut 18.212 copii, cu 1.161 mai puţini decât în august, dar cu 145 mai mulţi decât în septembrie 2012.

Tot în septembrie a fost în creştere şi numărul deceselor, fiind înregistrate 18.646, mai multe cu 131 decât în luna august şi cu 958 faţă de septembrie 2012, a precizat INS.

Potrivit sursei citate, s-a înregistrat o scădere în ce priveşte numărul de copii sub un an care au decedat.

„Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna septembrie, a fost de 108 (5,9 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna august, când a fost de 7,7 copii sub un an la 1000 născuţi-vii. (…) Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 37 mai mic decât în luna septembrie 2012. Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna septembrie, de 434 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), spre deosebire de luna august când a fost pozitiv (858 persoane)”, precizează comunicatul INS.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna septembrie 13.728 căsătorii, cu 8.541 mai puţine decât în august. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 a fost de 2.034, cu 107 mai puţine decât în luna august.

În septembrie, numărul căsătoriilor a fost cu 3.115 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 s-au pronunţat cu 410 mai puţine divorţuri în 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Lucian Mera