-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:11
No menu items!

Înregistrarea online pentru ajutoare de minimis, epuizată în mai puțin de 6 minute

spot_img

Înregistrarea online pentru ajutoare de minimis, epuizată în mai puțin de 6 minute

Prima sesiune online pentru depunerea cererilor de ajutoare de minimis, de miercuri dimineață, s-a încheiat în mai puțin de 6 minute. În acest timp, 675 de firme au reușit să acceseze portalul pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Finanțele au început miercuri dimineață, la ora 8:30, prima sesiune de înregistrare online a cererilor de acord pentru finanțare în cadrul programului de ajutoare de minimis, după cum Sursa Zilei anunța aici.

La ora 08:35:41 s-a emis ultimul număr de ordine, iar firmele care au vrut să se înregistreze după acest moment nu au mai putut s-o facă și au vizualizat mesajul: ”Sesiune de înregistrare on-line închisă”.

Ministerul arată că, potrivit legii, înregistrarea Cererilor de acord pentru finanţare se suspendă atunci când se constată că finanţarea solicitată prin Cererile de acord pentru finanţare înregistrate atinge nivelul bugetului anual alocat schemei.

”Având în vedere că din finanţarea solicitată prin Cererile înregistrate online bugetul anual de 500 milioane lei alocat schemei a fost epuizat, începând cu 28 august, ora 8:35:41, sesiunea de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanțare este declarată închisă”, se arată pe site-ul MFP.

Guvernul a decis recent să majoreze bugetul alocat ajutoarelor de minimis cu 100 de milioane de lei, până la 500 de milioane de lei. Executivul se aștepta ca 2.000 de IMM-uri să beneficieze de aceste finanțări, dar la prima sesiune de înregistrare plafonul s-a epuizat la aproape 600 de firme.

Cosmina Croitoru