Inițiativa „România liberală” – care îi reunește pe Andrei Chiliman și Mihai-Răzvan Ungureanu – a fost lansată luni sub „protecția” șefului Serviciului de Informații Externe (SIE), Teodor Meleșcanu.
Deși „România liberală” a fost prezentată ca o fundație, inițiatorul acesteia, Andrei Chiliman nu s-a sfiit să facă politică încă de la lansare, criticând în termeni duri actuala conducere a PNL. În acest context, șeful SIE – care, în mod normal, nu are voie să-și afirme public susținerile politice – nu-și poate justifica prezența la un astfel de eveniment.
De altfel, Teodor Meleșcanu a încercat să-și motiveze prezența la lansarea platformei liberale prin faptul că evenimentul ar fi fost una dintre puținele ocazii când a putut să se întâlnească cu foarte mulți prieteni. „Subliniez importanţa deosebită pe care o are pentru mine lansarea acestei Inţiative, care reprezintă un adevărat for de dezbatere, un generator de idei, dar mai ales un for care aduce în spaţiul public problemele reale cu care este confruntată România, proiecte, sugestii concerete referitoare la relansarea economică şi socială (…)E o mare plăcere să primesc această invitaţie, pentru un motiv simplu: în ultima perioadă e una din puţinele ocazii când am putut să mă întâlnesc cu foarte mulţi prieteni, deci vă mulţumesc din suflet pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o de a participa la lansarea iniţitivei dumneavoastră”, a spus Meleşcanu.
Chiliman – atac la Antonescu
„Nu mi-am imaginat în 1990 că după 23 de ani preşedintele PNL, şi nu Ion Iliescu, va numi <<politică de tomberon>> afirmarea şi promovarea valorilor liberale. Nici eu nu mi-aş fi imaginat atunci că unicul scop în viaţă al preşedintelui PNL va fi să ajungă cu orice preţ candidatul la Preşedinţie al partidului lui Ion Iliescu. Nici eu nu mi-aş fi imaginat vreodată că vocea preşedintelui PNL va consona, peste 20 de ani, cu Vocea Rusiei. Consider această stare de fapt o consecinţă a crizei morale”, a declarat Chiliman, la lansarea Iniţiativei ”România Liberală”, al cărei iniţiator şi membru este.
Printre cei prezenţi la lansare s-au numărat – pe lângă Teodor Meleșcanu și Mihai Răzvan Ungureanu – Theodor Paleologu, Aurelian Pavelescu, Sever Voinescu, Diana Tuşa și Magda Bistriceanu.
La rândul lui, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că membrii partidului care sunt implicaţi în Iniţiativa „România liberală” nu au de ce să mai fie membri de partid, din moment ce militează împotriva PNL, precizând că nu poate fi acceptată „bigamia politică”, deoarece înseamnă promiscuitate.
Liderul PNL a precizat că, având în vedere că în Iniţiativa România Liberală participă şi alţi politicieni din alte formaţiuni politice în opoziţie cu PNL, „rezultă că este cu totul şi cu totul inacceptabil şi nu va fi tolerat ca vreun membru al PNL să se asocieze cu aşa ceva”. „Se poate ca în PNL să nu fii de acord, nici măcar cu deciziile unui congres, darămite cu conducerea. Se poate să faci la nesfârşit vocalize publice pe chestia asta, trăieşti bine mersi. Dar acest tip de bigamie politică nu poate fi tolerat, pentru că am intra în promiscuitate şi critica justificată sau nu, publică sau nu, e pentru noi de înţeles, promiscuitatea politică nu”, a mai spus Crin Antonescu.
Preşedintele PNL a precizat că „inacceptabil” înseamnă că cei implicaţi în Iniţiativa „România liberală” nu vor mai fi membri ai partidului: „Fie printr-o decizie demnă, şi anume plecarea din PNL, de vreme ce mă asociez unei construcţii de la asta pleacă – de la faptul că, în conformitate cu manifestul ei, PNL este aproape nefrecventabil – dacă membrul respectiv nu are această demnitate este exclus. Este simplu, asta înseamnă inacceptabil”.
Raluca Dan