1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:58
No menu items!

Înghesuială de posibili şefi la Consiliul Superior al Magistraturii. Ce se ascunde în spatele concurenţei

spot_img

Până în acest an, candidaţii la posturile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM nu aveau obiceiul să-şi publice proiectele de management în preambulul alegerilor, nu exista competiţie, ba chiar îşi anunţau candidatura cu câteva minute înainte de alegeri

CSM_sigla_SZ

Un alt magistrat – coleg de generaţie al lui Victor Ponta ar putea conduce în acest an, premergător noilor numiri la şefia Parchetelor,  a patra instituţie vitală pentru Justiţie: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Alegerile privind noua conducere a CSM vor fi validate marţi, pe 6 ianuarie, în şedinţa solemnă condusă de noul preşedinte al României Klaus Werner Iohannis.

Proiectele de management ale celor trei candidaţi pentru posturile de preşedinte şi vicepreşedinte la CSM au fost publicate pe 30 decembrie, la o zi după ce au fost depuse. În istoria instituţiei, alegerile pentru funcţiile de conducere au reprezentat, e drept, o formalitate. Până în acest an, alegerile se desfăşurau sub forma unei negocieri prin rotaţie a poziţiilor de conducere, judecătorii fiind prin tradiţie preşedinţi, iar procurorii vicepreşedinţi. Candidaţii nu aveau obiceiul să-şi publice proiectele de management în preambulul alegerilor, nu exista competiţie, ba chiar îşi anunţau candidatura cu câteva minute înainte de alegeri.

Cine sunt cei trei candidaţi la şefia CSM

Marius Badea Tudose îi reprezintă, din 2011, în CSM pe magistraţii din judecătoriile din România şi beneficiază şi de sprijinul aripii Ghica-Hăineală, după ce postul de ministru al justiţiei a fost ocupat, în 2012, de Mona Pivniceru.

Potrivit propriului CV, Marius Badea Tudose a îndeplinit funcţii de conducere la Judecătoria Sectorului 3 din Capitală în ultimii 14 ani, chiar din al doilea an al numirii sale ca judecător la această instanţă. Marius Tudose mai are trei importanţi colegi de facultate, doi dintre ei – şefi de instituţii vitale pentru Justiţie, reprezentante de drept chiar şi în CSM: Robert Cazanciuc (ministrul justiţiei) şi Tiberiu Niţu (procurorul general al României). Cel mai important exponent al generaţiei sale este nimeni altul decât Victor Ponta, premierul României, şi el absolvent al generaţiei 1995 a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti.

Tot pentru poziţia de preşedinte al CSM şi-a anunţat candidatura şi judecătorul Alexandru Şerban, vicepreşedinte al Curţii de Apel Braşov, în timp ce pentru poziţia de vicepreşedinte şi-a depus proiectul de management Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.