Bărbatul, unul dintre „cei mai violenți infractori din zonă” a fost arestat într-o operațiune a poliției care viza oprirea violențelor din Stockton
Numeroase femei au intrat pe site-ul unui departament de poliție din SUA pentru a lăuda felul în care arată un infractor în pozele realizate de poliție, relatează vineri The Daily Telegraph.
Jeremy Meeks, 30 de ani, este unul dintre cei patru bărbați arestați într-o serie de raiduri în Stockton, California, după mai multe jafuri încheiate cu schimburi de focuri.
După ce poza lui Meeks a fost postată pe internet de către poliție, aceasta a atras rapid 30.000 de „like-uri” pe Facebook și aproximativ 10.000 de comentarii, în principal de la femei, multe fermecate de ochii săi albaștri și de liniile sculptate ale feței.
Printre comentariile admiratoarelor se puteau citi „M-am îndrăgostit de un infractor”, „Putem fi încătușați împreună?” sau „Mă poate răpi în fiecare zi”.
Unele dintre acestea au sugerat că Meeks ar putea aplica la reality show-ul America Next Top Model, atunci când iese din închisoare.
Bărbatul, descris de polițiști drept unul dintre „cei mai violenți infractori din zonă” a fost arestat într-o operațiune a poliției care viza oprirea violențelor din Stockton, nordul Californiei.
C.A.