Prețurile s-au ieftinit, în august, cu 0,2% față de iulie, iar rata anuală a inflației a coborât la 3,67%, aproape de limita superioară a țintei fixate de BNR. Cel mai mult s-au ieftinit alimentele, cu aproape 1%.
”Creșterea medie a prețurilor pe total, în ultimele 12 luni (septembrie 2012 – august 2013) față de precedentele 12 luni, determinată pe baza IPC (indicele prețurilor de consum – n.r.) este de 5,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este de 4,4%”, arată BNR.
În luna august, prețurile alimentelor au scăzut cu 0,8%, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare și tarifele serviciilor au crescut cu 0,1%, respectiv cu 0,3%.
La alimente, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu peste 12%, urmate de cartofi (8%). Alte legume s-au ieftinit cu 7,5%, iar zahărul și uleiul cu 0,9%, respectiv 0,5%. La polul opus, ouăle s-au scumpit cel mai mult, cu 2,6%. Carnea de porc s-a scumpit cu 0,3%, la fel și untul și brânza de oaie.
La mărfurile nealimentare, cel mai mult s-a scumpit tutunul, cu 0,3%, urmat de mașinile de aragaz (+0,12%). Serviciile de apă, canal și salubritate s-au scumpit cu 1,2%.
În prima parte a lunii august, Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.
„La sfârşitul lunii septembrie, poate chiar mai devreme, inflaţia va intra în intervalul de variaţie din jurul ţintei”, a declarat la 7 august guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. În iulie, preţurile de consum ale populaţiei au scăzut cu 0,34% faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 4,41%.
Cosmina Croitoru