-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:33
No menu items!

Inflația a ajuns la 14,5%. Gazele s-au scumpit cu 87%, combustibilul cu 38%

spot_img

Rata anuală a inflației a urcat la 14,5% în luna mai, potrivit datelor publicate de Institutul Național de statistică. În luna aprilie a acestui an, rata inflației era de 13,8%.

Această creștere arată faptul că românii plătesc din ce în ce mai mult pentru produsele pe care le consumă.

Astfel, pentru 1 kg de cartofi, românii au ajuns să plătească mai mult cu 50% în ultimul an, pentru 1 litru de ulei cu 44%, pentru 1 kg de făină cu peste 30%, la fel și pentru mălai, pâine sau brânză.

În ceea ce privește produsele nealimentare și servicii, gazele naturale sunt campioane la scumpiri. Prețul acestora s-a majorat cu până la 86% în ultimul an. Prețul unui litru de combustibil a crescut cu 38%, pentru energia electrică plătim mai mult cu 18% iar pentru energia termică cu 22 de procente.

De la început de an rata inflației este într-o continuă creștere, astfel:

 – ianuarie 2022 – 8,4%

 – februarie 2022 – 8,5%

 – martie 2022 – 10,2%

 – aprilie 2022 – 13,8%

  – mai 2022 – 14,5%

                                                                                                                 Adina Silav