-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:45
No menu items!

Înființarea comisiei de anchetă a referendumului este constituțională

spot_img

Curtea Constituţională a României a decis, joi, că este constituţională Hotărârea Senatului de înfiinţare a comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie, respingând astfel sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 38 din 8 octombrie de înfiinţare a comisiei de anchetă.

Judecătorii au apreciat că înfiinţarea acestei comisii nu încalcă Legea Fundamentală deoarece nu are ca scop chemarea procurorilor în faţa Legislativului sau controlul activităţii acestora, ci verificarea abuzurilor reclamate la Parlament în legătură că anchetele privind referendumul.

În data de 8 octombrie, liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu, anunţa că PDL va ataca la CCR decizia Senatului.

Senatul a adoptat atunci, cu 59 de voturi pentru şi trei abţineri, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei de analiză în ceea ce privește activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Comisia ar fi trebuit să fie formată din 11 membri, dar grupul PDL a decis să nu desemneze niciun senator şi s-a retras de la vot.

Potrivit solicitării de înfiinţare, această comisie urmăreşte să verifice sesizările cetăţenilor şi autenticitatea lor, să ia în considerare ‘posibilele fapte ilicite’ ale procurorilor şi să facă lumină în această chestiune prin audierea cât mai multor votanţi nemulţumiţi de modul cum au fost făcute cercetările de către poliţie, DNA şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Constatările, concluziile şi propunerile comisiei trebuie să facă obiectul unui raport care va fi depus la Biroul Permanent până la data de 15 noiembrie 2012.