6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 18:18
No menu items!

Infecțiile Covid-19 au explodat în principalele destinații de vacanță. Care sunt țările cu risc

spot_img

Numărul infectărilor cu coronavirus a crescut, în ultima săptămână, în țările europene preferate de români pentru vacanțele de vară. Situația evoluează rapid în Grecia, Spania, Portugalia, Cipru și în alte state europene, pe fondul răspândirii rapide a variantei Delta, apărută pentru prima dată în India.

În ultimele 7 zile, conform datelor oficiale, cele mai multe infectări la un milion de locuitori, au fost înregistrate în Cipru, Marea Britanie, Spania, Portugalia și Grecia. Și alte țări au intrat din nou pe o curbă ascendentă a cazurilor de Covid-19, deși în unele dintre acestea numărul infectărilor raportat la populație, nu a ajuns încă la cote îngrijorătoare, cum e cazul Franței sau Italiei.

Cazurile înregistrate în ultimele 7 zile raportate la 1 milion de locuitori în principalele destinații europene ale românilor: Cipru – 844,27, UK – 410,6, Spania – 287,24, Portugalia – 242,22, Grecia – 134,81, Olanda – 134,48, Danemarca – 84,62, Belgia – 81,25, Franța – 44,74, Italia – 14,93.

În România, s-au înregistrat în ultimele 7 zile doar 2,21 cazuri noi de COVID la un milion de locuitori.

Conform ultimelor decizii ale CNSU, din 8 iulie, dacă Cipru și Marea Britanie sunt încadrate în zona roșie la sosirea în țară, Spania și Portugalia sunt în lista galbenă, în timp ce Grecia, Olanda, Danemarca, Belgia, Franța și Italia sunt considerate în zona verde. La sosirea în România din zona verde nu există nicio restricție. O persoană care vine din zona galbenă nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Pentru zona roşie, doar cei vaccinați sunt scutiți de carantină.