Primul între fondatorii picturii române moderne, Nicolae Grigorescu a devenit simbol al tinerelor generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al douăzecilea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.
Născut în satul Pitaru, județul Dâmbovița, al șaselea copil din familie, când îi moare tatăl, se mută în Bucureşti cu toată familia, în casa unei mătuși din mahalaua Cărămidarilor. După o timpurie ucenicie în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, Grigorescu lucrează icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldăruşani.
După ce realizează compoziția istorică „Mihai scăpând stindardul”, o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru studii. Pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira, apoi biserica mănăstirii Agapia şi, la intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă de studii la Paris.
Pleacă la Paris şi intră la Școala de Belle Arte, atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, studiază desenul și compoziția. Nu după mult timp, părăsește atelierul și, atras de concepțiile artistice ale şcolii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația de pictor prin asimilarea experienței unor artiști de seamă ai vremii.
Participă cu șapte lucrări în cadrul „Expoziției Universale” de la Paris, expune „Tânără țigancă”, revine de câteva ori în țară și participă la “Expozițiile artiștilor în viață” și la cele organizate de „Societatea Amicilor de Belle Arte”, apoi face călătorii de studii în Italia, Grecia şi Viena.
Convocat să însoțească armata română în calitate de „pictor de front”, realizează desene și schițe, ce au stat la baza unor compoziții. A lucrat timp de peste zece ani în Franţa, după care a revenit în țară, deschizând mai multe expoziții personale la Ateneul Roman şi s-a stabilit la Câmpina, dedicându-se subiectelor rustice.
Membru de onoare al Academiei Romane, se stinge din viaţă lăsând pe șevalet ultima sa lucrare, neterminată, „Întoarcerea de la bâlci”.
Roxana Mera