Reprezentanții industriei aeronautice îi solicită Guvernului să facă lobby pentru un parteneriat al României cu EADS – European Aeronautic Defence and Space Company, în vederea accesului la comenzile de construire de aparate de zbor, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Joi au avut loc discuții între reprezentanții industriei aeronautice și cei ai Ministerului Economiei, în contextul elaborării Strategiei de Reindustrializare a României.
Industriașii au cerut și înființarea unei structuri naționale a aviației, care, prin nivelul superior de organizare, să poată promova interesele industriei la nivelul entităților europene de profil.
Cele două părți au discutat și despre absenţa comenzilor pentru industria aeronautică, fiind dezbătută ideea ca instituţiile de stat care folosesc aparate de zbor (MApN, MAI sau Ministerul Sănătăţii) să-şi planifice pe termen lung achiziţiile, fiind vorba de o industrie cu un ciclu lung de fabricaţie.
”Potrivit solicitanţilor, statul s-ar putea implica activ în susţinerea industriei autohtone de aviaţie, inclusiv prin retehnologizare”, se afirmă în comunicat.
În privinţa politicii de resurse umane, reprezentanţii industriei aeronautice au cerut să fie preluat modelul educaţional francez de ucenicie în inginerie, prin care studenţii fac teorie jumătate de an, iar în cealaltă jumătate de an practică, sub coordonarea specialiştilor, fiind plătiţi pentru munca depusă.
Grupul EADS este o companie cotată pe bursă, iar o printre acționari se află și guvernele Franței, Germaniei și Spaniei.
EADS deține în Brașo o fabrică de piese, parte a filialei Premium Aerotech, și un centru de reparații și mentenanță al Eurocopter.
EADS produce avioanele civile Airbus și este implicat în consorțiul care produce avioanele de luptă Eurofighter.
Concernul EADS a furnizat României sistemul de securizare a frontierelor necesar integrării în spaţiul Schengen.
Vlad Bârleanu