-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:29
No menu items!

Indicația prețioasă a lui Traian Băsescu: Ar fi interesant de văzut implicarea lui Ilie Sârbu în retrocedări

spot_img

Președintele l-a indicat pe senatorul PSD ca fiind implicat în cazul retrocedărilor ilegale de terenuri

Basescu_Sârbu Ilie

Numele lui Ilie Sârbu a fost pomenit, pentru prima dată, în cazul unor presupuse retrocedări ilegale, chiar de Traian Băsescu. Președintele îl indica, în 15 aprilie, pe senatorul Ilie Sârbu ca fiind implicat în acest caz și spunea public că ar fi interesant de cercetat.

Indicația lui Traian Băsescu era adresată membrilor comisiei parlamentare de anchetă în cazul moșiei de la Nana, dar cei care au aprofundat declarația președintelui României au fost procurorii DNA.

În 15 aprilie, Traian Băsescu spunea că membrii Comisiei „Nana” ar trebui să ancheteze ce s-a întâmplat cu cele peste 300.000 de hectare de teren ale statului, inclusiv terenurile retrocedate din județul Timiș, unde socrul premierului Victor Ponta, Ilie Sârbu, este senator PSD.

Comisia de anchetă ar trebui, dacă vrea să facă ceva pentru țara, să ancheteze ce se întâmplă cu terenurile statului. Cine exploatează terenurile statului acum, în ce condiții se exploatează cele peste 300.000 de hectare ale statului, ar fi o misiune demnă de o comisie parlamentară. Ar fi foarte interesant să știm ce s-a întâmplat în Timiș, tata socru (n.r.  senatorul PSD de Timiș, Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta) cât a fost de implicat în marile retrocedări, în vânzările de terenuri. Tata socru nu e persoană privată, e parlamentar, cred ca ar fi interesant

Traian Băsescu
15 aprilie 2014