16.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024 - 13:30
No menu items!

India a pus pe orbită un satelit cu scopuri militare

spot_img

India a pus pe orbită un satelit cu scopuri militare

India a plasat vineri pe orbită, pentru prima dată, un satelit cu scopuri militare, GSAT-7, care va înlesni comunicarea în cadrul flotei sale printr-un sistem criptat, a informat agenţia spaţială a ţării asiatice, potrivit EFE.

Satelitul, fabricat în India și având o greutate de 2,5 tone şi cu un cost de 27,5 milioane de dolari,  „este foarte important din punctul de vedere al securităţii şi supravegherii”, a precizat, pentru agenţia locală PTI, o sursă din cadrul Organizaţiei pentru cercetare spaţială din India (ISRO).

Satelitul a fost lansat din Guyana Franceză (America de Sud), cu o rachetă, având funcția de  a facilita schimbul de informaţii între ambarcaţiunile marinei indiene în privința localizării precise a navelor şi submarinelor altor ţări, oferind o hartă digitală detaliată despre poziţia lor.

Prin plasarea acestui satelit pe orbită, India se va alătura grupului de ţări care dispun de un sistem de apărare prin satelit, în care figurează Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China.

 

C.I.