1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:42
No menu items!

Independentul de la sectorul 6, Mihai Daneș, se proclamă adevăratul candidat al USR-iștilor

spot_img

Candidatul independent la Primăria Sectorului 6, profesorul Mihai Daneș, face apel la votanții USR din sector să nu-și uite principiile și valorile pe care le-au promovat atunci când partidul era condus de Nicușor Dan și să voteze în consecință la sectorul 6.

Mihai Daneș este profesor universitar și a fost unul dintre fondatorii USB-USR. El a fost înlăturat din partidul condus de Dan Barna pentru că era considerat un apropiat al lui Nicușor Dan. Deși la alegerile trecute a obținut 24 000 de voturi, peste 22%, fiind al doilea clasat, acesta a fost înlăturat din partid.

Daneș susține că actuala conducere a USR Sector 6 a abdicat de la principiile promovate în mandatul lui Nicușor Dan și a ales să coabiteze cu PNL, care, până mai ieri, avea blaturi politice la nivelul sectorului 6, în timp ce partidul său făcea o opoziție „la baionetă” împotriva actualului primar. Mihai Daneș susține că o parte din USR Sector 6 s-a „vândut” și și-a trădat oamenii care au pus bazele partidului și mai ales pe cetățenii care le-au acordat susținerea în 2016.

Candidatul actual al PNL, Ciprian Ciucu, este președintele Funcționarilor Publici din România, cu beneficiile ce decurg din această funcție, beneficiarul multor proiecte europene de unde și-a plătit salarii, lui, soției și anturajului, iar din aceste motive nu poate reprezenta niciodată cu demnitate adevărații USR-iști.