6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 4:14
No menu items!

Încă un mandat de arestare pentru Nicușor Constantinescu

spot_img

Magistrații Tribunalului Constanța au confirmat vineri mandatul de arestare pe care instanța îl emisese în lipsă pe numele președintelui suspendat al Consiliului Județean Constanța

Nicusor Constantinescu_SZ

Magistraţii Tribunalului Constanţa au confirmat, vineri, mandatul de arestare pe numele preşedintelui suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanţa Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care acesta este judecat pentru că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

La şedinţa de judecată a fost prezent şi primarul Radu Mazăre, care a plecat după aproximativ o oră, cu ochii în lacrimi, spunând că este nedrept ceea ce i se întâmplă lui Nicuşor Constantinescu.

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa a susţinut în faţa magistraţilor că nu s-a sustras anchetatorilor.

Prezenţa mea în România reprezintă o dovadă şi o garanţie că nu m-am ascuns de justiţie şi de cercetarea penală.

Nicușor Constantinescu
președinte suspendat, CJ Constanța

Nicușor Constantinescu a prezentat, potrivit MEDIAFAX, tot istoricul său medical începând din toamna anului trecut, când a apărut suspiciunea de cancer la prostată, până la confirmarea diagnosticului, începerea tratamentului, problemele medicale apărute şi motivul plecării sale în Turcia.

Constantinescu a afirmat că cererea de extrădare solicitată de către autorităţile române a fost respinsă de cele din SUA în jurul datei de 16 octombrie. El a spus că a dorit să vină în ţară şi că a făcut o oprire în Turcia pentru un consult medical la o clinică unde mai fusese în acest an.

Procurorul DNA l-a întrebat pe Nicuşor Constantinescu dacă a fost în custodia autorităţilor americane, dacă a avut montat un dispozitiv pe gleznă pentru monitorizarea deplasărilor şi dacă urma să fie încarcerat în SUA.

Constantinescu a răspuns negativ la aceste întrebări şi l-a acuzat pe procuror că minte, ridicând tonul şi dorind să arate că nu are urme pe gleznă de la acel dispozitiv, el fiind calmat de către judecătoare.

Procurorul a depus la dosar documente care arată că Nicuţor Constantinescu a avut montat un asemenea sistem de monitorizare pe gleznă şi că pe data de 22 octombrie ar fi urmat să fie încarcerat într-un penitenciar american, motivul fiind expirarea vizei în data de 8 octombrie.

Nicuşor Constantinescu susţine însă că viza i-a fost prelungită până în aprilie 2015 şi că a plecat din SUA pe propria răspundere, că medicii i-au interzis să întrerupă tratamentul şi să plece din Statele Unite ale Americii.

Procurorul a cerut confirmarea mandatului de arestare preventivă spunând că Nicuşor Constantinescu a fugit în SUA pentru a se sustrage cercetărilor şi că dacă ar fi dovedit bună credinţă trebuia să vină în ţară atunci când a fost emis mandatul de arestare.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, a cerut judecătoarei infirmarea mandatului de arestare preventivă, dar şi revocarea măsurii arestului preventiv şi înlocuirea acestuia cu măsura controlului judiciar.

Nicuşor Constantinescu a spus, în cuvântul de încheiere, că doreşte să continue radioterapia, dar că acest lucru nu poate fi făcut în România.