De la începutul războiului în Ucraina, Rusia a suferit pierderi grele, iar Kremlinul crede că a găsit cauza. Potrivit Kommersant, doi parlamentari ruși au investigat dacă Ucraina a lansat un „proiect periculos militaro-biologic”, cu ajutorul SUA, pentru a crea soldați mutanți.
Consiliul Federației a organizat o ședință regulată a unei comisii parlamentare înființate pentru a investiga „activitățile laboratoarelor biologice americane de pe teritoriul Ucrainei”. Potrivit copreședinților comisiei, un test de sânge efectuat de militari ucraineni a arătat că aceștia au fost supuși la „experimente secrete”, în urma cărora au fost transformați în „cei mai cruzi monștri”, spune Kommersant.
După ședință, Konstantin Kosachev și Irina Yarovaia le-au dezvăluit jurnaliștilor câteva din „descoperirile” lor.
Konstantin Kosachev, președintele adjunct al Consiliului Federației Ruse și Irina Yarovaia, vicepreședintele Dumei de Stat, susțin că au descoperit mai multe dovezi ale unor „experimente secrete”. Ei spun că au efectuat o serie de analize de sânge ale prizonierilor ucraineni și au găsit „o serie de boli, inclusiv unele atipice pentru teritoriul Ucrainei”, între care hepatita A și febra West Nile.
„S-au făcut experimente pe teritoriul Ucrainei cu privire la boli extrem de periculoase, care în anumite circumstanțe ar putea fi eliberate în scopuri militare”, a spus Konstantin Kosachev, potrivit Kommersant.
Irina Yarovaia a declarat că în urma unor cercetări ar fi găsit „bancnote infectate cu virusul tuberculozei în Republica Populară Lugansk”.
Ea a fost citată de aceeași sursă: „Și vedem: cruzimea și barbaria cu care se comportă personalul militar al Ucrainei, crimele pe care le comit împotriva populației civile, acele crime monstruoase pe care le comit împotriva prizonierilor de război, confirmă faptul că acest sistem de control și crearea unor mașini groaznice de ucidere a fost implementat sub conducerea Statelor Unite.
Și acele medicamente care le îmbunătățesc condiția fizică și care încă le sunt administrate pentru a neutraliza complet ultimele urme ale conștiinței umane și a-i transforma în cei mai cruzi și mai mortali monștri confirmă, de asemenea, acest lucru.”
Yarovaia spune că raportul final al comisiei va fi gata în toamnă.
Geneticianul Kirill Volkov nu consideră că bolile depistate la prizonieri sunt „atipice pentru Ucraina”. El a spus pentru aceeași sursă că acum există o tendință generală de răspândire a bolilor subtropicale, iar cazurile de febră West Nile sunt înregistrate și în regiunile sudice ale Rusiei, așa că el poate fi mai răspândit în Ucraina. Iar hepatita A este o boală destul de obișnuită, a adaugat expertul. El a mai spus că există substanțe care schimbă conștiința și duc la agresivitate și că în prezent toate armatele se dezvoltă în această zonă. Cu toate acestea, declarațiile parlamentarilor ruși despre „atacuri biologice” din partea Statelor Unite, potrivit lui Volkov, sunt exagerate.
The Russian parliamentary commission on US biolabs in Ukraine to investigate the US turning Ukrainian soldiers into 'hypertophied cruel monsters' and 'most cruel killing machines' pic.twitter.com/mYGZdDU2Q4
— Max Fras (@maxfras) July 19, 2022
Dalia Constantin