-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:47
No menu items!

INCREDIBIL. Condamnată definitiv și incompatibilă, Brîndușa Novac revine la șefia Circului Globus, cu ajutorul lui Sorin Oprescu

spot_img

Documentele pentru revenirea fostului deputat PDL la conducerea instituției publice sunt semnate în perioada 16 octombrie – 21 octombrie, după deciziile definitive ale Curții Supreme

Oprescu_Novac_Brindusa

Condamnată definitiv și declarată incompatibilă prin hotărâri ale Curții Supreme, Brîndușa Novac revine în funcția de director al Circului Globus. Decizia luată de primarul Sorin Oprescu – în baza unui raport al Direcției Managementul Resurselor Umane a Primăriei Capitalei, semnat de directoarea Geta Drăgoi – încalcă flagrant legile în vigoare și deciziile definitive ale instanțelor. Mai grav, au fost semnate la doar o zi după ce decizia privind incompatibilitatea cu funcția publică a fostului deputat PDL a rămas definitivă și irevocabilă.

Astfel, pe 2 octombrie anul acesta, Brîndușa Novac a fost condamnată de magistrații Curții Supreme la 6 luni de închisoare cu suspendare, cu doi ani și șase luni termen de încercare, pentru conflict de interese. Dosarul pe numele acesteia a fost instrumentat de procurorii Parchetului Curții de Apel București, la sesizarea Agenției Naționale de Integritate (ANI). În raportul transmis Parchetului în privința conflictului de interese în materie penală, inspectorii ANI arătau că, în perioada 5.12.2006 – 10.04.2008, în calitate de Director/manager al „Circ & Variete Globus” București, Novac a semnat 11 contracte de realizare a regiei și a scenariilor pentru spectacole cu societatea SIDUS ARTIS S.R.L., societate în cadrul căreia avea calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 50%. „Valoarea totală a celor 11 contracte semnate cu încălcarea legislației privind conflictul de interese în materie administrativă, precum şi a celei  prevăzute de Codul Penal al României,  este de 758.217 lei (aproximativ 200.000 de euro – n.r.)”, se preciza în document.

Pe 15 octombrie anul acesta, Curtea Supremă a decis, irevocabil, că Brîndușa Novac este incompatibilă cu o funcție publică, după ce ANI a constatat că aceasta a ocupat și funcția de director/manager al Circului Globus și pe aceea de deputat. Cu alte cuvinte, prin decizia Curții Supreme, Brîndușa Novac nu mai are dreptul să ocupe o funcție publică timp de trei ani.

Cu toate acestea, pe 16 octombrie, la doar o zi după ce decizia privind incompatibilitatea a rămas definitivă și irevocabilă, primarul general Sorin Oprescu semnează, în baza unui raport al Direcției Managamentul Resurselor Umane din cadrul Primăriei Capitalei o dispoziție prin care încetează suspendarea din funcție a Brândușei Novac (suspendare care a curs pe perioada proceselor acesteia). În plus, pe 21 octombrie, directoarea aceleiași direcții din cadrul Primăriei, Geta Drăgoi, emite un document prin care cere negocierea programului anual, pentru directorul Circului Globus Brîndușa Novac, până la finele acestui an. Culmea, Drăgoi invocă în document nu doar dispoziția semnată de Sorin Oprescu, dar și „obligația legală” care le revine celor ce ar trebui să poarte negocierile cu directorul Novac.

Iar argumentele acesteia sunt halucinante: funcția de director al Circului Globus – instituție publică subordonată Consiliului General al Municipiului București – nu este funcție publică. În plus, aceasta uită faptul că Brînduța Novac a fost condamnată într-un dosar penal (așadar, are cazierul pătat), pentru fapte comise din poziția de director al instituției publice pe care ar urma să continue să o conducă.

Conform prevederilor Legii nr. 269/2009 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și așezămintelor culturale de drept public, funcția de Director/manager al „Circ & Variete Globus” București, instituție publică aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, este o funcție publică de conducere, remunerată de către autoritate, în baza unui contract de management încheiat pe durată determinată, iar remunerația managerului persoană fizică este asimilată, din punct de vedere fiscal, veniturilor salariale. Cuantumul remunerației managerului se stabilește la nivelul salariului maxim brut care se plătește în instituția publică, în condițiile legii, majorat cu până la 55 % din acesta.

Agenția Națională de Integritate