1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 9:13
No menu items!

Încrederea în economia UE este în creștere

spot_img

industrie-auto

Indicatorul de Încredere în Economie (IIE) a crescut în decembrie cu 1,6 puncte în Zona Euro (la 100) și cu 1,4 puncte în Uniunea Europeană (la 103,5), potrivit unui studiu publicat de Comisia Europeană.

Astfel, nivelul de încredere în Zona Euro a revenit la un nivel mediu pentru termen lung pentru prima oară din iulie 2011. Zona Euro este principala destinație pentru exporturile României. În Uniunea Europeană, acest nivel mediu a fost depășit nivelul mediu în septembrie 2013.

tabel

În Zona Euro, creșterea acestui indicator a rezultat din răspunsurile consumatorilor, dar și ale managerilor din servicii, retail, construcții și industrie. Încrederea în economie a crescut în trei din cele cinci mari economii – Spania (+4%), Italia (+2,3%) și Olanda (+1,5%), fiind în stagnare în Germania și Franța (+0,3%).

Prognozele în ceea ce privește ocuparea forței de muncă sunt pozitive pentru industrie, retail și construcții, iar în servicii sunt în stagnare. Se așteaptă prețuri mai mari în industrie, servicii și retail, dar mai mici în construcții.

Pe ansamblul celor 28 de state din Uniunea Europeană, IIE a crescut cu 1,4%, cea mai mare contribuție pozitivă fiind datorată retail-ului. Indicatorul este mai mic decât în Zona Euro, în special din cauza contribuției negative a Marii Britanii (-0,1%) – cea mai mare economie din afara Zonei Euro.

Vlad Bârleanu