6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:42
No menu items!

Incompatibilitățile din Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, discutate cu delegația FMI

spot_img

Andrea-Schaechter-FMI-negociator-romania-acord

Cazurile în care persoanele din Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pot fi considerate incompatibile a fost una dintre temele discuțiilor cu delegația FMI. Surse apropiate negocierilor au declarat, pentru Sursa Zilei, că finanțatorii externi doresc o amendare suplimentară a actului normativ de funcționare a ASF.

”Delegația FMI și a Comisiei Europene s-a declarat mulțumită cu privire la reducerea numărului de membri din ASF, mai ales că asta era o dorință expresă a Fondului. Extinderea criteriilor de incompatibilitate e bine-venită, dar nu suficientă. Ei (FMI și Comisia Europeană, n.r) ar vrea mai multe modificări la Ordonanță, care să vizeze inclusiv experiența profesională a membrilor din Consiliu. Dar nu e bătut nimic în cuie, se mai discută”, au precizat surse oficiale pentru Sursa Zilei.

Conducerea ASF a transmis, de altfel, că s-a întâlnit vineri cu reprezentanții misiunii FMI și ai Comisiei Europene. ”Misiunea Fondului Monetar Internațional a fost invitată la sediul ASF pentru a fi informată în privința priorităților Autorității de Supraveghere Financiară”, a transmis instituția.

La întâlnire au participat: Dan Radu Rușanu – președinte ASF, Daniel Dăianu – prim-vicepreședinte ASF, Andrea Schaechter (foto) – șeful misiunii FMI pentru România şi Istvan Szekely – șeful delegației Comisiei Europene pentru România.

”Reprezentanții ASF au adus la cunoștință partenerilor de discuție că autoritatea a intrat într-o nouă etapă de consolidare, după ce guvernul a adoptat, la jumătatea acestei luni, Ordonanța de Urgență 94/2013, care privește ASF. Ordonanța ar trebui să răspundă inclusiv preocupărilor organismelor financiare internaționale”, se arată într-un comunicat de presă al ASF.

Potrivit reprezentanților Autorității, ordonanța stabilește clar criteriile de experiență profesională, cazurile în care persoanele din Consiliul ASF pot fi considerate incompatibile şi calitatea de autoritate administrativă autonomă, independent și autofinanțată.

 “Sunt mai multe chestiuni în care avem aceeași înțelegere sau e un foarte bun început pentru a avea aceeași înțelegere. Și noi și dumneavoastră, ASF, avem nevoie de anumite certitudini pentru a putea trece într-o nouă etapă. Vreau să fiu foarte cinstit: vrem să fim aliatul cel mai puternic și vrem ca această instituție să fie la standarde internaționale”, a declarat șeful delegației Comisiei Europene în România, Istvan Pal Szekely.

Potrivit comunicatului ASF, reprezentanții Comisiei Europene urmăresc cu interes rezultatul restructurării personalului ASF în urma unei evaluări independente, realizată de o companie cu reputație internațională. Procesul de selectare a evaluatorului a fost demarat de către Autoritate în luna septembrie. Discuțiile dintre ASF, FMI și Comisia Europeană vor continua la nivel de experți.

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 643 din 18 octombrie 2013, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Cosmina Croitoru