-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:10
No menu items!

Incidente la vot: Președinții secțiilor de votare din Vaslui au plecat cu ștampilele acasă

spot_img

Prefectul din Vaslui cere înlocuirea președinților secțiilor de votare din comuna Dimitrie Cantemir

 alegeri_parlamentare_2012

Instituția Prefectului Vaslui a solicitat duminică înlocuirea președinților celor cinci secții de votare de pe raza localității Dimitrie Cantemir, unde au loc, duminică, alegeri pentru desemnarea primarului comunei, din cauza faptului că aceștia ar fi plecat, sâmbătă seara, cu ștampilele acasă.

„Am primit o solicitare pentru înlocuirea șefilor secțiilor de vot, care urmează să fie analizată și soluționată potrivit legii”, a precizat președintele BEJ Vaslui, Diana Elena Sârghi.

Prefectul județului, Andrei Puică, a efectuat, duminică dimineață, o deplasare în comuna Dimitrie Cantemir.

Cei 2.032 cetățeni cu drept de vot din comuna Dimitrie Cantemir au la dispoziție cinci secții pentru a-și exercita votul.

Primarul comunei Dimitrie Cantemir, Viorel Florea, a decedat în luna ianuarie, din cauza unor probleme medicale, la vârsta de 51 de ani. Edilul candidase pe listele USL, câștigând, la alegerile din anul 2012, cel de-al treilea mandat. De la decesul său, atribuțiile i-au fost preluate de viceprimarul liberal Ioan Antohi.

C.A.