O grefieră de la Tribunalul București a fost rănită, luni, după ce mai multe rafturi din arhiva s-au prăbușit peste ea.
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial relatează incidentul „aproape mortal la Tribunalul Bucureşti”.
”O grefieră a fost grav rănită după ce mai multe rafturi din arhiva Secţiei a VI-a Civilă s-au prăbuşit peste ea.
Potrivit martorilor, mai mulţi salariaţi se aflau în arhivă când structura instabilă şi neasigurată a rafturilor s-a prăbuşit, îngropând-o sub un morman de dosare şi metal pe doamna grefier.
Echipajele medicale sosite de urgenţă la faţa locului au reuşit să o stabilizeze, dar starea sa rămâne critică, fiind transportată de urgenţă la spital. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale acestui eveniment cutremurător”, au transmis reprezentanţii sindicaliştilor.
Potrivit acestora, angajaţilor li s-ar fi ”interzis” să vorbească despre incident şi s-ar fi încercat să se minimizeze gravitatea situaţiei.
”SNGJ Dicasterial a declarat în repretate rânduri că astfel de incidente erau previzibile şi a insistat asupra necesităţii unor verificări periodice şi a îmbunătăţirii constante a condiţiilor de muncă, însă conducerea Curţii de Apel Bucureşti continuă să eşueze în a-şi proteja proprii angajaţi. Acest incident dramatic deschide o serie de întrebări care trebuie să primească răspunsuri urgente (…) Este momentul ca şi instituţiile judiciare să dea dovadă de responsabilitate, să ia măsuri concrete pentru sănătatea şi securitatea în muncă a salariaţilor şi să ofere răspunsuri clare când au loc astfel de incidente. Altfel, riscul unor tragedii similare va rămâne o ameninţare constantă”, au mai transmis sindicaliştii.
Adina Bucur