1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:59
No menu items!

Incident grav la un spital din Capitală. Doi agenți de pază, agresați. Unul a fost lovit în plin de o mașină

spot_img

Un tânăr a fost reţinut după ce a produs un adevărat scandal în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, lovind în faţă un agent de pază, iar pe altul l-a izbit cu maşina.

Tânărul, de 25 de ani, este acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti susţin că, luni seară, tânărul şi tatăl său s-au deplasat cu maşina în curtea interioară a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, au parcat şi apoi au intrat în incinta unităţii medicale, unde au produs scandal.

„Agenţii de securitate i-au escortat pe cei doi în afara clădirii, împrejurare în care inculpatul l-a lovit cu pumnii în faţă pe unul dintre agenţi. Deşi persoana agresată nu a formulat plângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, agresiunile exercitate asupra sa au fost săvârşite în loc public, în faţa mai multor persoane cărora le-au fost provocate sentimente de indignare, teamă şi insecuritate, fapta constituind infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, arată Parchetului.

După ce l-a lovit pe paznic, tânărul s-a urcat în maşină şi l-a izbit pe un paznic, care a căzut la pământ.

„Ulterior, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului şi, cât timp agenţii de pază încercau să gestioneze situaţia cu tatăl său, a condus vehiculul în direcţia unuia dintre agenţii de pază şi l-a lovit pe acesta cu partea din faţă, proiectându-l pe sol, provocându-i policontuzii, plagă contuză mâna dreaptă şi contuzie genunchi drept. Din modul în care inculpatul a acţionat rezultă că acesta a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor cu intenţie indirectă, întrucât a acceptat posibilitatea decesului victimei, care nu s-a produs din hazard, dar şi datorită manevrelor victimei care a observat intenţia inculpatului şi a adoptat o poziţie defensivă”, explică procurorii.

Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.

                                                                                                                   Adina Silav