4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:43
No menu items!

Incident grav în timpul unui flagrant, la Covasna. Un traficant drogat a lovit intenţionat cu maşina un poliţist

spot_img

Un polițist a fost lovit cu mașina de traficanții de droguri. S-a întâmplat la Covasna după ce ofițerii antidrog încercau să îi prindă pe dealeri în timp vindeau stupefiantele.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reţinerea a trei inculpaţi, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc, în sarcina unuia dintre aceştia fiind reţinută şi infracţiunea de ultraj.

Potrivit DIICOT, măsurile au fost luate după ce inculpaţii au fost prinşi în flagrant, în timp ce se deplasau cu un autoturism în oraşul Târgu Secuiesc, la scurt timp după vânzarea a aproximativ 40 grame de canabis (drog de risc) pentru suma de 1.800 de lei.

”De asemenea, unul dintre inculpaţi a deţinut, tot în scop de comercializare, cantitatea de 5 grame canabis, iar în momentul intervenţiei poliţiştilor, acesta, aflat la volan, a ignorat semnalele de oprire a autovehiculului şi a accelerat accidentând cu intenţie pe unul dintre agenţii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna. Acţiunile inculpatului au impus folosirea de către poliţişti a armamentului din dotare prin executarea unor focuri de armă în direcţia roţilor autoturismului”, a arătat sursa citată.

Şoferul a fost testat cu dispozitivul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care poliţiştii l-au dus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice.

Miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.

                                                                                                   Adina Bucur Silav