4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:48
No menu items!

Incident grav în Capitală. Femeie mușcată de un câine, pe un teren viran din apropierea locuinței. Găsită inconștientă

spot_img

O femeie a fost mușcată, joi, de un câine în timp ce se afla pe un teren viran din apropierea locuinței, în București.

Incidentul a avut loc dimineață, în Sectorul 1 al Capitalei.

„La data de 10 august 2023, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 4 au fost sesizați, în jurul orei 07.00, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 1, se află o femeie care ar fi fost mușcată de un câine”, a transmis Poliția Capitalei.

Persoana în cauză, o femeie de 66 de ani, a fost găsită inconștientă. Ea a fost transportată de către un echipaj de prim-ajutor sosit la adresă, la o unitate medicală.

Polițiștii au identificat proprietarul câinelui, care urmează a fi condus la sediul Serviciului pentru Protecția Animalelor, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Câinele agresiv a fost ridicat de către A.S.P.A., în vederea efectuării expertizelor specifice.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru infracțiunea de „neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane”, faptă prevăzută și pedepsită de OUG nr. 55/2002.

                                                                                                                  Adina Silav