-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:53
No menu items!

A început votul la referendumul din Turcia. Erdogan urmărește puterea absolută

spot_img

Aproximativ 55 de milioane de cetățeni turci sunt așteptați la urne duminică pentru a vota într-un referendum care va decide dacă Turcia va deveni o republică prezidențială.

Președintele Recep Tayyip Erdogan cere puteri suplimentare, iar votanții sunt chemați să de exprime prin ”Da” sau ”Nu”.

Susținătorii lui Erdogan afirmă că noul sistem va fi mai eficient și va duce la modernizarea țării, iar opoziția se teme de impunerea unui regim mai autoritar decât în prezent.

Primele rezultate sunt așteptate duminică. Un rezultat pozitiv pentru Erdogan ar putea duce la legarea acestuia de această funcție până în 2029 – maximum două mandate de cinci ani, începând din 2019. Sondajele arată un ușor avans pentru ”Da”.

Programul propus de Erdogan ar fi cea mai radicală schimbare constituțională a Turciei, de la proclamarea republicii, în urmă cu un secol.

Erdogan ar primi următoarele puteri: numirea miniștrilor, alegerea judecătorilor și procurorilor, dizolvarea Parlamentului, opțiunea de a conduce propriul partid. Funcția de prim-ministru ar fi desființată, iar toată birocrația de stat ar fi în subordinea președintelui.

Erdogan susține că aceste schimbări sunt necesare pentru a face față provocărilor de securitate, prin evitarea situațiilor în care guvernul se bazează pe coaliții fragile, la nouă luni de la tentativa de lovitură de stat militară și după câțiva ani cu mai multe atentate teroriste de impact major. În plus, Turcia trebuie să gestioneze insurgența minorității kurde din est și fluxurile migratorii dinspre Siria.

Opoziția susține că aceste schimbări ar aduce o putere absolută președintelui, fără un sistem de echilibru instituțional de genul celor din democrațiile occidentale care au un regim prezidențial (SUA sau Franța). Adepții campaniei pentru ”Nu” au acuzat intimidările la care au fost supuși de autorități și spațiul mediatic limitat de care au beneficiat.

V.B.