3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:14
No menu items!

Începe Postul Crăciunului

spot_img

De miercuri începe postul Crăciunului, numit și Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului, sau Advent.Un post al bucuriei, speranței și umilinței.  Rânduiala bisericească stabilește că se lasă sec în seara de 14 noiembrie, dar, pentru că în 2012 aceasta dată a căzut miercurea, s-a lăsat sec cu o zi înainte.

Biserica a rânduit cele patru posturi mari de peste an: Postul Mare (al Sf. Paşti), Postul Crăciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Apoi mai există şi posturi de o singură zi: miercurea şi vinerea de peste an, Înălţarea Sfintei Cruci pe 14 septembrie, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul pe 29 august, ajunul Crăciunului şi ajunul Bobotezei. În afară de aceste posturi, rânduiala sfintei Biserici mai porunceşte şi postul stabilit de episcopul locului în anumite momente din viaţa bisericii, pentru diferite trebuinţe.

Postul Crăciunului pică a doua zi după Lăsatul secului și această zi este cea care marchează, tradițional, începutul postului Naşterii Domnului (Postul Crăciunului), primul Post din anul bisericesc (care începe pe 1 septembrie) şi ultimul din anul civil. Este unul dintre cele mai importante posturi din timpul anului, iar în 2012 postul este orânduit în intervalul 14 noiembrie 24 decembrie.

Începând din anul 1166, s-a stabilit, prin Hotărârea Sinodului local din Constantinopol, care a avut pe când patriarh era Luca Chrysoverghi, că Postul Crăciunului în bisericile ortodoxe durează 40 de zile.

Postul Crăciunului se încheie pe 24 decembrie. Durează, așadar, 40 de zile, și ne reamintește de postul lui Moise de pe muntele Sinai. Moise aștepta pe-atunci să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

În timpul postului, miercurea și vinerea nu mâncăm cu untdelemn și nu bem vin.

În aceste două zile postim până  după-amiază, pe la orele 16, când mâncăm hrană uscată sau legume fierte. Daca miercuri sau vineri este ziua vreunui sfânt care să aibă Doxologie mare, dezlegăm numai la untdelemn și la vin și mâncăm o singură  dată în zi. Dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cada un sfânt care are Priveghere, creștinul e dezlegat la untdelemn, la vin și la pește. Și dacă se va întâmpla pomenirea sfântului de hram al Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mâncăm pește.

Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă și duminică cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) și 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), creștinii să aibă dezlegare la pește.