1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:04
No menu items!

Începe campania de vaccinare antigripală. Unde se pot imuniza gratuit românii

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, vineri, că, de săptămâna viitoare, va începe campania de vaccinare antigripală. Vaccinul poate fi ridicat din farmacii, pe baza unei reţete emise de către medicul de familie pentru categoriile aflate la risc. Vaccinarea se va putea face și în unele farmacii.

”Săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare antigripală. Medicii de familie vor putea prescrie categoriilor la risc vaccinul gripal, compensat integral”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Vaccinarea se va putea face, fie la medicul de familie, fie la farmaciile incluse în program.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, gripa sezonieră continuă să reprezinte o ameninţare, atât pentru populaţia aparent sănătoasă cât şi, mai ales, pentru persoanele aflate la extremele de vârstă sau cu diverse boli cronice, prin riscurile pe care le produce prin complicaţiile produse de infecţia cu virus gripal şi deces.

”Vaccinarea anuală de rutină împotriva gripei sezoniere, cu un vaccin autorizat, cu compoziţia recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este recomandată tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 luni care nu au contraindicaţii”, arată specialiştii Ministerului Sănătăţii.

Grupele la risc crescut de boală infecţioasă sunt: gravidele, persoanele cu boli cronice din grupa de vârstă 5 -64 de ani, personalul medical persoane cu patologie cronică variată:imonosupresie congenitală şi dobândită (boli autoimune, infecţie HIV.

Pentru sezonul epidemic 2022 – 2023, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat o cantitate de 1.500.000 de doze vaccin gripal sezonier. Din informaţiile raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, până la data de 21.05.2023, au fost vaccinate antigripal un număr total de 1.479.497 de persoane din grupele de risc.

Amalia Capră