-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:26
No menu items!

INCENDIUL DE LA MATEI BALȘ. Numărul morților a ajuns la 5

spot_img

Numărul celor care și-au pierdut viața în încendiul de la Institutul Matei Balș a ajuns la 5. 

Potrivit Antena 3, trupul carbonizat al unei persoane a fost descoperit cu câteva momente în urmă. Situția a fost atât de gravă, încât pacientul nu a fost identificat în primă fază. 

Potrivit unor surse ale Antena 3, brancardierii audiați în această dimineață au declarat că un pacient și-ar fi dat masca de oxigen jos și de la el ar fi pornit focul. Acesta avea lângă el tableta, cablul de încărcare al telefonului și rezervorul de oxigen. Din primele informații, ar fi apărut un scurt circuit la priza în care avea telefonul la încărcat. 

A patra victimă care a decedat avea 80 de ani avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală. „Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat (a patra victimă). Este vorba despre o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală”, transmite Ministerul Sănătății.

Aparținătorii pacienților de la INBI „Matei Balș” pot verifica situația despre relocarea pacienților evacuați în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” din Capitală la cele două numere de telefon puse la dispozitie de DSU: 021.2069398 si 021.2648515

Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.