Procurorii care instrumentează dosarul „Ferma Dacilor” transmit că nu exclud varianta ca focul să fi fost pus, susținută de patronul pensiunii, însă precizează că până în acest moment nu există indicii în acest sens. De asemenea, procurorii precizează că șansele victimelor să se poată salva „au fost aproape inexistente”, ținând cont de o serie de probleme pe care le avea locația respectivă. Aceștia au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a patronului și a celor doi administratori.
”În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic ”Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.).Faţă de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile”, anunţă miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Conform anchetatorilor, în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane ”au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ”cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova.
Construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire. Totodată, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii. De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu, susţin procurorii.
”Această situaţie a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”, în condiţiile în care societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ”pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni”, se mai arată în documentul Parchetului.
Procurorii fac precizări referitoare la cauzele incendiului.
”Înţelegem să facem şi precizarea că ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului (cauza probabilă a incendiului), în acest sens fiind efectuate acte de urmărire penală care să lămurească împrejurările concrete ce au condus la iniţierea procesului de ardere. Cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului”, afirmă anchetatorii.
Conform referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, şi dacă ipoteza incendierii cu intenţie a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situaţie descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenţi a normelor în materia securităţii la incendiu, (…) îi poziţionează pe cei trei inculpaţi în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente”.
Potrivit anchetatorilor, nerespectarea normelor în materia securităţii la incendiu a constat în următoarele: imobilul a fost construit fără autorizaţie de contrucţie, mansarda a fost realizată din material lemnos, uşor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcţia fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistenţă la foc (cel mai defavorabil grad), imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcţiei emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor fundamentale, imobilul a fost edificat fără solicitarea/obţinerea vreunui aviz/autorizaţie de la I.S.U. Prahova, a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu nefuncţională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum şi cu o instalaţie electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator.
Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor şi Cornel Dinicu, cel care este cunoscut drept patron al unităţii respective, au fost duşi la instanţă, miercuri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cei trei au fost scoşi din sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, unde se aflau pentru audieri, fiind duşi la Judecătoria Ploieşti, care va judeca propunerea de arestare preventivă.
Adina Bucur Silav