3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:29
No menu items!

Incendiul de la Ferma Dacilor. Cererea DNA de redeschidere a dosarului privind controlul ISU, la Tribunal. Cum arăta rețeaua electrică care s-ar fi supraîncălzit

spot_img

Dosarul care vizează presupuse fapte de corupţie comise de către doi foşti şefi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, suspectaţi că au favorizat reprezentanţii complexului turistic Ferma Dacilor, permiţând funcţionarea acestuia fără autorizaţia de securitate la incendiu va fi judecat la Tribunalul Prahova. Unul dintre cei vizaţi de dosar s-a pensionat, iar celălalt deţine o funcţie în Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISGU), superioară celei în care se afla la nivelul ISU Prahova.

Tribunalul Prahova a înregistrat, luni, dosarul care are ca obiect confimarea redeschiderii urmăririi penale, în baza art.335 alin. 4 din Codul de Procedură Penală, în dosarul care vizează presupuse fapte de corupţie în care doi foşti şefi din ISU Prahova au fost acuzaţi că au favorizat funcţionarea complexului Ferma Dacilor fără avizele necesare, dosar care iniţial a fost clasat.

Termenul stabilit de instanţă în acest dosar este 11 ianuarie.

Conform portalului instanţelor de judecată, calitatea de intimaţi în dosar o au Cristina Chelba şi Elisei Tiberiu Dumitru.

Elisei Tiberiu Dumitru a condus ISU Prahova şi s-a pensionat în anul 2021, Raed Arafat dezvăluind public, după incendiul de la Ferma Dacilor, că pensionarea acestuia şi a unui alt fost şef din cadrul ISU Prahova nu s-a făcut „cu voia lor”.

Cristina Chelba a fost ofiţer specialist I în cadrul Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova. De mai mult timp ea a avansat, iar surse din instituţie au declarat pentru News.ro că lucrează în cadrul IGSU, pe o funcţie superioară celei pe care o deţinea în ISU Prahova, având atribuţii care îi permit să îi controleze pe foştii ei colegi de la Prahova.

Numele Cristinei Chelba apare pe „Lista auditorilor desemnaţi pentru efectuarea auditului de supraveghere la persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, potrivit prevederilor OMAI nr. 87/2010”, listă întocmită la nivelul Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi care datează din mai 2018. 

În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL.

Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment, iar în schimb ar fi primit o masă de protocol.

Incendiul devastator izbucnit, în data de 26 decembrie, la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt victime, respectiv cinci adulţi şi trei copii.

Printre cei decedaţi se află şi unul dintre copiii patronului complexului turistic, Cornel Dinicu, arestat preventiv pentru distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru. 

Pensiunea, ridicată pe locul unui grajd

Cornel Dinicu a declarat la audieri că a construit pensiunea, fără autorizație, în clădirea unde fusese un grajd. 

El susține că a luat toate măsurile necesare pentru împiedicarea acestui dezastru și că începuse demersurile pentru obținerii autorizațiilor ISU și toate celelalte autorizații de funcționare.

Dinicu a explicat că a luat decizia să construiască o pensiune după ce planul inițial de a deschide o fermă bio a fost dat peste cap.

”De când am deschis ferma, respectiv in anul 2011, am depus documente pentru autorizare electrica, autorizare ISU am solicitat târziu după ce a fost efectuat un control de către lucrătorii de la ISU in anul 2019. În ceea ce privește autorizația electrica, arăt că ne-am racordat la curent încă din momentul în care am săpat pentru ferma respectiv branșarea curentului electric pentru funcționare, branșarea fiind efectuată de către lucrătorii de la Electrica. Cu siguranță au existat un plan și o autorizație in acest sens pentru fermă, respectiv pompa de apa. Ulterior nu am mai obținut niciun fel de alta autorizație, deși am cerut în repetate rânduri mărirea puterii”, a mărturisit Dinicu.

Dinicu: „Toate cablurile erau anti-incendiu”

Cornel Dinicu a mai declarat, în fața judecătorilor, că toate cablurile de la Ferma Dacilor „erau anti-incendiu şi exista protecție metalică anti-incendiu”.

Avocat Toader lancu: Persoanele care se aflau în pensiune la momentul incidentului erau clienți/turişti, respectiv ca urmare a activității prestate de către Ferma Dacilor?

Cornel Dinicu: Nu, toți erau musafiri, respectiv familia mea şi prietenii copilului meu.

Avocat Toader lancu: Materialele cu care s-a construit clădirea aveau o calitate astfel încât să nu se aprindă?

Cornel Dinicu: Da, toate cablurile erau anti-incendiu şi exista protecție metalică anti-incendiu.

Avocat Dobrescu Sorin: Puteți enumera măsurile întreprinse în vederea asigurării clădirii impotriva incendiilor?

Cornel Dinicu: Ignifugarea lemnului, inel de incendii exterior şi interior, bazine de apă suplimentare, respectiv 4 bazine de câte 40 de tone de apă.

Cornel Dinicu: Reprezentanții de la ISU nu mi-au solicitat să montez hidranţi la etaj, însă, cu toate acestea eu am montat atât hidranți, cât şi butoane de panică

Avocat Dobrescu Sorin: Care apreciați că este cauza izbucnirii incendiului?

Cornel Dinicu: Sunt convins că cineva a dat foc, restaurantul nu era închis pe timp de noapte.

Avocat Toader Iancu: Exista o centrala de avertizare incendiu?

Cornel Dinicu: Da, exista şi impunea un impuls electric constant. Avem multe sesizări la ANRE cu privire la faptul că ni s-au ars multe echipamente şi fluctuații de tensiune. Precizez că pe fiecare segment se afla câte un panou electric cu disjunctoare şi fiecare avea un traseu separat. Menţionez că disjunctoarele erau mult mai sigure decât panourile electrice clasice. Arăt că am formulat mai multe plângeri/sesizări către ANRE şi s-a comunicat ca nu au bani de investiții.

Cu toate acestea, în imaginile prezentate Antena 3 CNN, cu rețeaua electrică, se pot observa fire electrice fără protecție anti-incendiu.

                                                                                                        Adina Bucur Silav