Un incendiu a izbucnit, luni, la un bloc aflat în reabilitare din sectorul 5 al Capitalei.
Potrivit primelor informații, blocul se află în reabilitare, iar focul se manifestă la acoperiş.
Blocul, care are 10 etaje, se află în sectorul 5, zona cartierului Rahova.
Locatarii au fost evacuați de urgență.
”Am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la terasa unui bloc în reabilitare, situat în str. Ene Modoran, sectorul 5.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafața de aproximativ 150 mp la nivelul acoperișului.
Au fost alertate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Salvatorii și 2 ambulante SMURD.
În acest moment incendiul este lichidat, două cu persoane cu atac de panică sunt în grija ambulanțelor. A fost afectată doar terasa blocului”, transmit pompierii.
Adina Silav