-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:47
No menu items!

UPDATE Incendiu violent în Popești Leordeni. Opt persoane au fost transportate la spital, iar cinci sunt în stare gravă, intubate

spot_img

UPDATE: Șase dintre cele opt persoane care au ajuns la spital rănite în incendiul izbucnit la o hală de reciclare, din Popeşti-Leordeni sunt în stare gravă și sunt intubate. Toți cei opt ar fi angajați. Se pare că a fost o explozie urmată de un incendiu violent. Autoritățile au declanșat planul Rosu de intervenție.

Conform informării transmise  de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, în urma exploziei de la centrul de deșeuri din Popești-Leordeni s-au înregistrat 11 victime, dintre care 6 cu arsuri (5 pacienți intubați) și 5 persoane care acuză probleme respiratorii.

Dintre pacienții intubați, 2 persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și alte 3 persoane la Spitalul de Urgență Floreasca.

La Spitalul de Urgență Sf. Ioan, au fost transportate alte 2 victime, dintre care una cu arsuri minore și una intoxicație de fum.

4 persoane care acuzau probleme respiratorii au fost evaluate la fața locului și au refuzat transportul la spital.

„După ce pacienții sunt stabilizați și evaluați la Unitatea Funcțională de Arși Floreasca și la Unitatea Funcțională Bagdasar-Arseni, specialiștii vor decide abordarea terapeutică și, în funcție de situația pacienților, aplică prevederile OMS 2063/2020 (întrunesc comisia în vederea transferului în centre de arși).

În acest moment, prioritatea echipelor medicale o reprezintă stabilizarea și evaluarea pacienților în vederea stabilirii conduitei terapeutice și a oportunității transferului.”, au precizat reprezentanții ISU.

Stire inițială

Alarma s-a dat în jurul orei 14,00. Un utilaj dintr-o hală din Popești Leordeni a luat foc. Pompierii intevin cu opt mașini cu apă și spumă. La fața locului au ajuns și 7 echipaje SMURD.

Autoritățile anunță că mai multe persoane au fost transportate la spital. Două persoane, se pare angajați, au suferit arsuri, iar alte șase s-au intoxicat cu fum. 

La acest moment pompierii acționează la fața locului.