6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 12:05
No menu items!

Incendiu puternic la o fabrică de mase plastice din apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti

spot_img

incendiu-puternic

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de marți spre miercuri, la o fabrică de mase plastice şi fibră de sticlă din Căteasca (Argeş), la kilometrul 98 al Autostrăzii 1 (Bucureşti – Piteşti). Intervenţia pompierilor a fost dificilă pentru că a existat pericol de explozie din cauza substanţelor inflamabile din unitate.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 03.00, într-o hală a fabricii de mase plastice şi fibră de sticlă din localitatea Căteasca, iar la acel moment în unitate nu se aflau angajaţi. Pompierii au fost anunţaţi despre incendiu prin dispeceratul 112 de către paznicul societăţii, iar la faţa locului au ajuns cinci autospeciale şi un echipaj de la SMURD.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, focul a fost alimentat de materialele combustibile din interiorul unităţii, răşinoase şi substanţe inflamabile, existând pericol de explozie.

„Este o fabrică de mase plastice care utiliza răşini în procesul de fabricaţie, au ars acoperişul şi pereţii halei pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi. Intervenţia pompierilor a fost foarte dificilă, dar focul a fost stins”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, citat de Mediafax.

Agentii Poliţiei Autostrăzi au dirijat traficul rutier pe A 1 pe toată perioada intervenţiei pompierilor militari, care a durat aproximativ trei ore.

R.D.