1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:00
No menu items!

Incendiu puternic la baza sportivă FCSB. Un om, găsit carbonizat. 50 de persoane au fost evacuate

spot_img

Incendiul foarte puternic a izbucnit in noaptea de marți spre miercuri, la Baza Sportiva FCSB din Berceni. Trei camere, stil garsonieră au ars. Pompierii au sosit la fața locului cu mai multe autospeciale, iar 50 de persoane au fost evacuate.

Focul a izbucnit la primul etaj al unui complex de locuinţe din incinta bazei sportive. La fața locului, pompierii au găsit două persoane rănite. După ce au reușit să intre în încăperile care au luat foc, în una din camere a fost descoperit și trupul carbonizat al unui bărbat.

„Incendiu la etajul unu, s-a desfăşurat în 3 camere, pe o suprafaţă de aproximativ 100m pătraţi. Am intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţime, de descarcerare, şi 3 echipaje de prim ajutor unul fiind de terapie intensivă mobilă. Victime: o persoană carbonizată decedată, două persoane care au solicitat prim ajutor fără transport la spital. Cauza incendiului e în curs de stabilire, camerele erau stil garsonieră, locuite, s-au evacuat aproximativ 50 de persoane până la sosirea echipajelor”, a anunțat căpitanul ISU Bucureşti-Ilfov, Milcă Niculae, potrivit Mediafax.

La această oră nu se cunoaște cauza incendiului.