Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată din zona de nord a Capitalei, în apropiere de strada Drumul Agatului, zona Băneasa, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare. Flăcările sunt aproape de Stejarii Country Club.
„Forţele acţionează pentru stingerea mai multor focare, respectiv pentru limitarea propagării incendiului. Au fost afectate faţada şi terasa unei locuinţe. Nu sunt victime”, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Au fost alertate în mod progresiv 15 autospeciale de stingere, SMURD şi descarcerare.”Există pericol de propagare către zona forestieră. Au fost luate măsuri pentru realizarea dispozitivului de protecţie”, precizează ISUBIF.
D.Constantin