Doi copii au fost răniți după ce un apartament, dintr-un bloc din Sibiu, a fost cuprins de flăcări, joi după-amiază. Pompierii au intervenit de urgență, zeci de locatari fiind evacuați.
O fată de 13 ani şi un băiat de 14 ani, din municipiul Sibiu, au fost transportaţi la spital, după ce au suferit arsuri, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament.
Apartamentul se afla la etajul II al unui bloc din cartierul Țiglari, pompierii intervenind cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, una de descarcerare şi două autospeciale SMURD.
„Doi minori, o fată de 13 ani şi un băiat de 14 ani, cu arsuri de gradul I şi II, conştienţi, stabili au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportaţi la CPU Luther”, a precizat ISU Sibiu.
Până la sosirea echipelor de intervenție, s-au autoevacuat aproximativ 30 de locatari ai blocului respectiv.
Adina Silav
SURSA FOTO:.turnulsfatului.ro