-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:20
No menu items!

Incendiu în Munții Retezat: peste 2,5 hectare de pădure mistuite de flăcări

spot_img
foto: bistritaonline.ro

Peste 2,5 hectare de pădure de conifere din Munţii Retezat au fost mistuite într-un incendiu, peste 100 de jandarmi montani, pădurari şi pompieri intervenind, timp de două zile, pentru stingerea flăcărilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, a declarat, luni, că incendiul care se manifesta aproape de cota 1.800, în zona Păroasa, în apropierea Parcului Naţional Retezat, a fost observat de o patrulă de jandarmi montani, care a anunţat pompierii şi pădurarii.

„Echipele de interventie au ajuns la locul de manifestare a incendiului după parcurgerea, pe jos timp de aproximativ două ore a unui traseu greu accesibil, constatând că arderea se manifesta pe aproximativ două hectare de teren acoperit cu martoane şi resturi rezultate în urma exploatătarii forestiere. Intervenţia a fost marcată de lipsa surselor de apa pentru stingere, terenul accidentat nefavorabil acţiunii terestre şi dezvoltarea imprevizibilă a arderii. Echipele mixte de pompieri, jandarmi şi membri ai ocoalelor silvice au acţionat timp de două zile consecutiv pentru lichidarea incendiului, care a fost limitat la aproximativ 2,5 hectare de teren”, a declarat, luni, și purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, citată de Mediafax.

În plus, jandarmii montani de la Postul Câmpu lui Neag au identificat la scurt timp după stingerea focului, un alt incediu într-o pădure de conifere din Masivul Retezat. Au anunţat pompierii Gărzii de Intervenţie Uricani şi împreună au stins, în scurt timp, incendiul care s-a extins doar pe 2.500 de metri pătraţi.

Andrei Tudor